Casa Filipescu-Cesianu a fost reabilitată prin proiectul “Consolidare, restaurare și conservare Casa Cesianu, prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, Domeniul Major de Intervenție 5.1 – Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”. Proiectul de restaurare a fost finalist la Anuala de Arhitectură București - ediția 2015, Secțiunea “Restaurare”. În prezent, Casa Filipescu-Cesianu adăpostește “Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute” - primul proiect expozițional al unui muzeu cu profil de antropologie urbană din România, tema sa fiind evoluția raporturilor dintre generații în ultimii 300 de ani pentru mediul urban românesc, având Bucureștiul drept studiu de caz.

Lucrările de restaurare întreprinse la conacul Bellu din Urlaţi au fost rezultatul colaborării unei echipe pluridisciplinare, atât din punctul de vedere al proiectării şi cercetării, cât şi al execuţiei lucrărilor propriu-zise de restaurare. În acest sens menționăm contribuţia arhitecţilor Daniel şi Călin Hoinărescu (1944-2022), inginerului structurist Sandor Zoltan, a istoricilor Irina şi Eugen Paveleț, precum şi a artiştilor plastici Graţiela şi Ion Stoian şi a arhitectului Matei Stoian. Proiectul de restaurare finalizat a primit Premiul I la Trienala Națională de Restaurare a UNRMI din anul 2010.

Fosta “Casa Dianu” este un monument istoric și de arhitectură datând de la sfârşitului de secol XIX şi începutul de secol XX, fiind un reper arhitectural şi stilistic semnificativ pentru arhitectura municipiului Craiova. Imobilul este una dintre puținele construcții rămase în stil neo-baroc, cu elemente renascentiste, neo-clasice și Art Nouveau care în proporție de 90% mai păstrează elemente de arhitectură și de decorațiuni interioare din timpul în care a fost edificată. Restaurată între 2019 și 2021, clădirea este azi sediul “Muzeului Cărții și Exilului Românesc”.

Istoria Grădinii Botanice din București e destul de aventuroasă și ar fi păcat s-o ignorăm. Prin strădania lui Carol Davila, părintele sistemului medical românesc, a fost întemeiată în 1860 pe un teren al mănăstirii Cotroceni. La secularizarea din 1864 mănăstirea a fost desființată, iar în 1870 s-a decis amenajarea ei ca palat al viitoarei familii regale. Reședința domnească nu mai putea găzdui o grădină publică, drept care în 1874 a fost mutată în curtea palatului Suțu, în dreptul statuii lui Mihai Viteazul. După un deceniu de tenace solicitări, Dimitrie Brândză obține de la guvern bani pentru revenirea Grădinii Botanice în Cotroceni, peste drum de fosta mănăstire. În prezent, cu cele 17,5 ha ale ei, egalează, dacă nu întrece, parcul palatului prezidențial. În 1932 Grădina Botanică trece din subordinea Universității București în cea a Primăriei. Arhitectul Octav Doicescu, directorul secției Lucrări Noi, inițiază modernizarea zonei: prin exproprieri și demolări se lărgesc și se pietruiesc străzile din jur, iar în Grădină se fac noi amenajări și se construiește un restaurant modern. La 7 iunie 1935 se oficiază o nouă inaugurare, onorată de regele Carol al II-lea.

Proiectul, intitulat „Restaurarea Galeriei de Artă Rudolf Schweitzer-Cumpăna – consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural”, a fost implementat de Unitatea Administrativ Teritorială Județul Argeș în calitate de beneficiar și lider de proiect, în parteneriat cu Ministerul Culturii. În acest context, ADR Sud-Muntenia a îndeplinit rolul de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020, asigurând implementarea eficientă a fondurilor europene.

Provocarea acestui proiect a fost raportată la decizia extinderii imobilului existent, decizie care s-a constatat a fi obligatorie în condițiile în care spațiul pe care îl oferea clădirea monument istoric nu ar fi putut sa asigure funcționarea unei judecătorii pentru municipiu reședință de județ.

Aflată chiar în centrul Capitalei, în vecinătatea Universității București (pe Strada Ion Ghica Nr. 3), Biserica “Sfântul Nicolae - Biserica Rusă”, reprezintă un adevărat monument de arhitectură și artă, printre ultimele creații ale arhitecturii religioase rusești ale veacului al XX-lea. Aceasta a fost construită între anii 1905 -1909 din inițiativa ambasadorului rus Ghiers pentru personalul ambasadei ruse și credincioșii ruși din Capitală, fiind închinată Sfântului Nicolae după numele Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei.

Proiectul “Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu din Bistrița” este un proiect de restaurare, reabilitare și modernizare la a cărui implementare a participat și compania EURAS, membru UNRMI. Imobilul monument istoric este situat pe Bd. Independenței din Bistrița. Clădirea a fost construită în anul 1912 și este casa în care a trăit ultimii ani de viață fratele poetului Mihai Eminescu, Matei Eminescu.