Este esențial ca principiile care ghidează conservarea și restaurarea clădirilor antice să fie convenite și stabilite la nivel internațional, fiecare țară fiind responsabilă pentru aplicarea planului în cadrul propriei culturi și tradiții.

Prin definirea acestor principii de bază pentru prima dată, Carta de la Atena din 1931 a contribuit la dezvoltarea unei mișcări internaționale extinse, care a căpătat o formă concretă în documentele naționale, în activitatea ICOM și UNESCO și la înființarea de către aceasta din urmă a “Organizației Internaționale Centrul pentru Studiul Conservării și Restaurării Bunurilor Culturale”. Creșterea gradului de conștientizare și studiul critic au fost aplicate problemelor care au devenit continuu tot mai complexe și mai variate. Acum a sosit momentul să examinăm din nou Carta pentru a face un studiu amănunțit al principiilor implicate și pentru a-i extinde domeniul de aplicare într-un nou document.

În consecință, al II-lea Congres Internațional al Arhitecților și Tehnicienilor Monumentelor Istorice, întrunit la Veneția în perioada 25-31 mai 1964, a aprobat următorul text:

Impregnate cu un mesaj din trecut, monumentele istorice ale generațiilor de oameni rămân până în prezent ca martori vii ai tradițiilor lor vechi. Oamenii devin din ce în ce mai conștienți de unitatea valorilor umane și consideră monumentele antice ca pe o moștenire comună. Este recunoscută responsabilitatea comună de a le proteja pentru generațiile viitoare. Este de datoria noastră să le transmitem în deplina bogăție a autenticității lor.

Este esențial ca principiile care ghidează conservarea și restaurarea clădirilor antice să fie convenite și stabilite la nivel internațional, fiecare țară fiind responsabilă pentru aplicarea planului în cadrul propriei culturi și tradiții.

Prin definirea acestor principii de bază pentru prima dată, Carta de la Atena din 1931 a contribuit la dezvoltarea unei mișcări internaționale extinse, care a căpătat o formă concretă în documentele naționale, în activitatea ICOM și UNESCO și la înființarea de către aceasta din urmă a “Organizației Internaționale Centrul pentru Studiul Conservării și Restaurării Bunurilor Culturale”. Creșterea gradului de conștientizare și studiul critic au fost aplicate problemelor care au devenit continuu tot mai complexe și mai variate. Acum a sosit momentul să examinăm din nou Carta pentru a face un studiu amănunțit al principiilor implicate și pentru a-i extinde domeniul de aplicare într-un nou document.

În consecință, al II-lea Congres Internațional al Arhitecților și Tehnicienilor Monumentelor Istorice, întrunit la Veneția în perioada 25-31 mai 1964, a aprobat următorul text:

DEFINIȚII
Articolul 1
Conceptul de monument istoric cuprinde nu numai opera arhitecturală unică, ci și cadrul urban sau rural în care se găsesc dovezile unei anumite civilizații, a unei dezvoltări semnificative sau a unui eveniment istoric. Acest lucru se aplică nu numai operelor de artă mari, ci și operelor mai modeste din trecut, care au dobândit o semnificație culturală odată cu trecerea timpului.

Articolul 2
Conservarea și restaurarea monumentelor trebuie să recurgă la toate științele și tehnicile care pot contribui la studiul și salvgardarea patrimoniului arhitectural.

Articolul 3
Intenția în conservarea și restaurarea monumentelor este de a le proteja în aceeași măsură și în mod egal ca opere de artă cât și ca dovezi istorice.

CONSERVAREA
Articolul 4
Este esențial pentru conservarea monumentelor ca acestea să fie întreținute în mod permanent.

Articolul 5
Conservarea monumentelor este întotdeauna facilitată prin utilizarea lor pentru un scop util din punct de vedere social. Prin urmare, o astfel de utilizare este de dorit, dar nu trebuie să modifice aranjarea sau decorarea clădirii. Doar în aceste limite trebuie avute în vedere și pot fi permise modificările cerute de o schimbare a funcției.

Articolul 6
Conservarea unui monument presupune păstrarea unui cadru care nu este exagerat. Oriunde există decorul tradițional, acesta trebuie păstrat. Nu trebuie permisă nicio construcție nouă, demolare sau modificare care ar altera relațiile de masă și culoare.

Articolul 7
Un monument este inseparabil de istoria la care este martor și de cadrul în care se petrece. Deplasarea totală sau parțială a unui monument nu poate fi permisă decât în ​​cazul în care protecția acelui monument o impune sau dacă este justificată de un interes național sau internațional de importanță primordială.

Articolul 8
Obiectele de sculptură, pictură sau decor care fac parte integrantă dintr-un monument pot fi scoase din acesta numai dacă acesta este singurul mijloc de asigurare a păstrării lor.

Articolul 9
Procesul de restaurare este o operație foarte specializată. Scopul său este de a păstra și dezvălui valoarea estetică și istorică a monumentului și se bazează pe respectul pentru materialul original și documentele autentice. Ea trebuie să se oprească în punctul în care începe presupunerea și, în plus, în acest caz, orice lucrare suplimentară care este indispensabilă trebuie să fie distinctă de compoziția arhitecturală și să poarte un timbru contemporan. Restaurarea în orice caz trebuie să fie precedată și urmată de un studiu arheologic și istoric al monumentului.

Articolul 10
Acolo unde tehnicile tradiționale se dovedesc inadecvate, consolidarea unui monument se poate realiza prin utilizarea oricărei tehnici moderne de conservare și construcție - tehnică a cărei eficacitate a fost demonstrată de date științifice și dovedită de experiență.

Articolul 11
Contribuțiile valabile din toate perioadele la construirea unui monument trebuie respectate, deoarece unitatea de stil nu este scopul unei restaurări. Atunci când o clădire include lucrări suprapuse de diferite perioade, dezvăluirea stării de bază nu poate fi justificată decât în ​​circumstanțe excepționale și atunci când ceea ce este îndepărtat prezintă un interes redus, iar materialul care este scos la lumină are o mare valoare istorică, arheologică sau estetică și o stare de conservare suficient de bună pentru a justifica acțiunea. Evaluarea importanței elementelor implicate și decizia cu privire la ceea ce poate fi distrus nu poate depinde numai de persoana responsabilă de lucrare.

Articolul 12
Înlocuirile părților lipsă trebuie să se integreze armonios cu întregul, dar în același timp trebuie să se distingă de original pentru ca restaurarea să nu falsifice dovezile artistice sau istorice.

RESTAURAREA
Articolul 13
Adăugările nu pot fi permise decât în ​​măsura în care nu afectează părțile interesante ale clădirii, cadrul tradițional, echilibrul compoziției sale și relația sa cu împrejurimile sale.

SITURILE ISTORICE
Articolul 14
Locurile monumentelor trebuie să facă obiectul unei îngrijiri speciale pentru a le proteja integritatea și pentru a se asigura că sunt curățate și prezentate într-un mod corespunzător. Lucrările de conservare și restaurare desfășurate în astfel de locuri trebuie să fie inspirate de principiile enunțate în articolele precedente.

PUBLICAREA
Articolul 16
În toate lucrările de conservare, restaurare sau săpături (arheologice) trebuie să existe întotdeauna o documentație precisă sub formă de rapoarte analitice și critice, ilustrate cu desene și fotografii. Trebuie incluse fiecare etapă a lucrării de compensare, consolidare, rearanjare și integrare, precum și caracteristicile tehnice și formale identificate pe parcursul lucrărilor. Această înregistrare ar trebui să fie plasată în arhivele unei instituții publice și pusă la dispoziția cercetătorilor. Se recomandă ca raportul să fie publicat.