Castelul se află la marginea localității Gilău, pe un deal, în mijlocul unei grădini istorice de paisprezece hectare și unde există și un castru roman. A ajuns la forma actuală prin extinderea ruinelor vechiului castel. Are o bază pătrată, cu turnuri în colțuri, care înconjoară curtea interioară. Ansamblul ocupă un loc important nu numai în arhitectură, ci și în istoria Transilvaniei. Din secolul al XIII-lea, a fost continuu în construcție și reconstrucție.

Proiect finalist la Bienala Națională de Arhitectură, Ediția XVI, 2025 - secțiunea 7. Restaurarea monumentelor de arhitectură.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Echipa proiectului

AUTOR(I): autor principal: arh. Tóthfalusi Gábor

- echipa de proiectare: arh. Péter Eszter, arh. Szőcs István Levente, arh. Cecălășan Ioana, arh. Tánczos Katalin, arh. Erdei Dolóczki-Tímea
- TEKTUM Arhitectură & Artă SRL

COLABORATORI:
- expert tehnic: ing. Benke István
- proiectant structuri portante: Irod M SRL, VBS Structure SRL - Dr. ing. Makay Dorottya, ing. Sándor Boróka, ing. Bárdi Zoltán, ing. Bartalis Szilárd, ing. Takács Julianna, ing. Szallós-Kis Csaba, ing. Vass László
- proiectant instalații electrice: Pieme Impex SRL, ing. Anca Buzura
- proiectant instalații sanitare, termice, climatizare: Gradinstal SRL, ing. Marian Aurelian, ing. Tripon Tudor, ing. Crăciun Tudor, ing. Șușman Daniel, ing. Vincze Szilárd
- cercetări arheologice: Dr. Felix-Florin Marcu, Dr. Csók Zsolt și echipa
- studiu istoric: Dr. Weisz Attila, Dr. Kovács Zsolt
- cercetare parament: Kiss Lóránd
- restaurări picturi murale: Mednyánszki Zsolt și echipa
- restaurări elemente de piatră: Kiss Zoltán
- antreprenor general: Addconcept SRL (Membru UNRMI) și Kvadrum Axis SRL
- consultant fonduri: Regio Consult SRL, Illyés; Szabolcs, Görbe Beáta, Vincze Réka
- fotograf: Dr. arh. Fleșeriu Alexandru

Comentariul autorului

Castelul se află la marginea localității Gilău, pe un deal, în mijlocul unei grădini istorice de paisprezece hectare unde se află și un castru roman. A ajuns la forma actuală prin extinderea ruinelor vechiului castel. Are o bază pătrată, cu turnuri în colțuri, care înconjoară curtea interioară. Ansamblul ocupă un loc important nu numai în arhitectură, ci și în istoria Transilvaniei. Din secolul al XIII-lea, a fost continuu în construcție și reconstrucție.

Biroul nostru a primit sarcina nobilă de a avea grijă de clădire începând din 2016 și de a salva ansamblul prin proiectul propus. S-au realizat lucrările de conservare a patrimoniului cu intenția de a păstra frumusețea fragilă și autenticitatea monumentelor culturale.

Conform proiectului propus, s-au reorganizat spațiile funcționale ale instituției culturale. Au fost proiectate și construite noi blocuri de scări, o cabină de lift și toalete.

Datorită cercetărilor continue și extinse în domeniul picturilor murale și al arheologiei, clădirea a făcut parte dintr-un proces creativ de restaurare. S-a optat pentru o prezentare fină a straturilor succesive istorice. Noile elemente necesar a fi introduse reflectă un aspect contemporan.

Prima fază de lucru s-a concentrat pe castel, din 2024 s-au început lucrările de punere valoare castru roman și a parcului istoric.

Castelul Rákóczi-Bánffy din Gilău

Castelul de la Gilău (Cod LMICJ-II-a-B-07673), datat în secolele XII-XIII, a fost o posesiune a diecezei de Alba Iulia. În secolul al XVI-lea a devenit sediul principesei Transilvaniei Isabella Jagiello Zápolya.
Potrivit cronicii Gesta Hungarorum a notarului Anonymus (finele sec. al XII-lea), toponimul Gilău ar proveni de la numele voievodului Gelu, ai cărui 200 de oșteni s-au confruntat aici cu oastea lui Tuhutum. Istoricul Ștefan Pascu era de părere că numele Gilău, în maghiară Gyalu, ar fi adaptarea fonetică maghiară a cuvântului "dealu", în pronunția românilor ardeleni "ghealu".
Satul a fost complet pustiit de marea invazie mongolă din 1241 și ulterior repopulat de regele Bela al IV-lea. Episcopul László (Ladislau) Geréb a construit în secolul al XV-lea castelul actual.
În curtea castelului au fost descoperite ruinele unui castru roman.

(Wikipedia)

Date istorice despre castelul și palatul medieval din Gilău

În Evul Mediu, domeniul Gilău aparținea episcopiei Transilvaniei, iar așezarea – care s-a format în apropierea unui castru roman – a găzduit una dintre reședințele episcopului. În primele documente, numele așezării apare sub formele Golou / Gylo / Gyolou / Gyalov / Gyalow. Prima mențiune al așezării apare într-un document al regelui maghiar Béla al IV-lea, emis în 1246 pentru episcopia Transilvaniei, din care aflăm că locuitorii nu erau sub jurisdicția voievodului, ci a episcopului. Castelul medieval (castrum) este menționat pentru prima dată în 1428, în timpul episcopului György Lépes. Castelul fusese centrul unui vast domeniu episcopal, înființat la sfârșitul secolului al XIII-lea, la vest de Cluj, pentru a contrabalansa puterea abației benedictine din Cluj-Mănăștur. Inițial, în secolul al XIII-lea, domeniul episcopal era administrat din Cluj, dar după obținerea privilegiilor urbane, la începutul secolului al XIV-lea, reședința a fost mutată la Cetatea Fetei (Leányvár), deasupra localității Florești, care a fost abandonată în favoarea Gilăului, la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea. Reședința episcopală din interiorul zidurilor cetății Gilău este menționată pentru prima dată într-un document din 1456, și se presupune că a fost construită de episcopul Matteo de la Baschino (1443-1461). În jurul anului 1466, episcopul Miklós Zápolya (1462-1468) a ridicat o biserică dedicată Sfântului Nicolae în interiorul zidurilor cetății. În același an, Gilăului i-a fost acordat statutul de oraș – târg.

În anii următori, episcopul umanist László Geréb (1479-1502), vărul regelui Matei Corvin (1458-1490), a finalizat construcția castelului medieval și a palatului episcopal. Din această perioadă datează sculpturile valoroase ale reședinței episcopale care de atunci au dispărut aproape complet: mai multe fragmente de reliefuri și elemente arhitecturale renascentiste, dintre care unele au ajuns la muzeul de istorie din Cluj în anii 1930, iar altele au fost descoperite în timpul restaurărilor recente.

Cele mai frumoase piese descoperite în timpul restaurării actuale pot fi văzute în expoziția amenajată în castel. Valoarea lor istorică și artistică constă în asemănarea strânsă cu elementele decorative ale clădirilor din Florența de la sfârșitul secolului al XV-lea și ale palatului regal al regelui Matei Corvin din Buda. Aceste sculpturi, care datează de la începutul secolelor al XV-lea și al XVI-lea, sunt cele mai timpurii mărturii ale artei renascentiste din Transilvania. Deoarece elementele au fost sculptate în piatră locală, probabil au fost realizate la fața locului de meșteșugari care au lucrat și la construcțiile regale din Buda. Restaurarea și cercetările au arătat că peretele estic, cu etaj, al fostului palat episcopal încă stă în picioare, fiind folosit ca fațadă vestică a aripii estice, iar săpăturile arheologice au dezvăluit fundațiile și pivnița palatului.

În 1540, regele Ungariei, Ioan Zápolya (1526-1540), venind în Transilvania din Buda, s-a oprit la castelul din Gilău, care aparținea episcopului János Statileo (1528-1542). În timpul lui Statileo și al succesorilor săi direcți, a fost construit de fapt castelul renascentist al cărui structură (reconstruită în multe locuri) încă există: o fortăreață aproape pătrată, definită de patru turnuri cilindrice la colțuri, cu un turn de poartă pe latura estică și o aripă de clădire atașată de peretele vestic. În partea estică a uneia dintre cele mai timpurii fortărețe renascentiste din Transilvania a fost integrat vechiul palat episcopal, dar cetatea medievală, probabil de formă ovală, a fost complet demolată. În timpul restaurării s-au descoperit mai multe camere de tun în turnurile nordice și pe pereții estici, sudici și nordici. Cetatea era înconjurată inițial de un imens șanț uscat.

În 1541, după ocuparea otomană a Budei, regina Isabela Jagiello, văduva lui Zápolya, s-a retras în Transilvania și și-a stabilit curtea la Gilău, menținând astfel starea divizată a Regatului Ungariei după 1526. Împăratul Ferdinand I de Habsburg (1526-1564), regele rival al Ungariei, intenționând să elibereze Buda de sub ocupația otomană după moartea lui Ioan Zápolya, a negociat cu guvernatorul Transilvaniei și consilierul Isabelei, Martinuzzi György (Fráter György, 1541-1551), trimițându-și comisarii la castelul din Gilău. Aici, Martinuzzi a semnat tratatul de la Gilău, care nu a fost niciodată implementat, prin care teritoriile Regatului Ungariei neocupate de otomani ar fi fost unite sub sceptrul Habsburgilor. În 1542, episcopul János Statileo a ipotecat domeniul Gilău castelanului Péter Móré, al cărui blazon a fost descoperit pe cel mai bine păstrat turn de colț din nord-vest. După moartea episcopului Statileo, în 1542, regina Isabela a preluat domeniile episcopale, castelul Gilău devenind reședința sa. Căpitanul și proprietarul castelului, Péter Móré, a primit 500 de forinți din veniturile fiscale ale Sibiului pentru a acoperi costurile reparațiilor și construcțiilor. În 1556 regina Isabela s-a întors în Transilvania – ea fiind alungată în 1551, au secularizat domeniile episcopiei, iar castelul a revenit în posesia sa. Ulterior, din anii 1580, castelul și domeniul au avut mai mulți proprietari: în 1587 guvernatorul János Ghiczy; în 1597 noul episcop catolic al Transilvaniei, Demeter Naprágyi; în 1600 pentru câteva luni voievodul Mihai, apoi generalul Habsburg, István Csáky și Gheorghe Basta; între 1603-1605, Pongrác Sennyei. În 1605, principele István Bocskai a cucerit castelul prin asediu (1604-1606) și a întocmit primul inventar al acestuia.

În 1605 castelul a devenit proprietatea nobilului György Rácz, în 1607 a revenit pentru a doua oară lui Pongrác Sennyei, iar în 1611 a fost proprietatea lui Farkas Kamuthi. În 1615 în timpul domniei lui Gabriel Bethlen (1613-1629), domeniul Gilău a fost declarat oficial proprietatea vistieriei domnești, dar principele l-a lăsat totuși în proprietatea lui Kamuthi. Între 1631-1633, domeniul a fost deținut de Dávid Zólyomi. Între 1633-1643 acesta a revenit din nou vistieriei, dar principele Gheorghe Rákóczi I (1630-1648) l-a folosit ca proprietate personală, iar mai apoi, în 1643, l-a ipotecat pentru fiul său mai tânăr, Sigismund. În 1649, acesta din urmă l-a dat nepotului său de frate, fiul lui Gheorghe Rákóczi II. Domeniul Gilău a rămas în proprietatea familiei Rákóczi până la moartea lui Gheorghe Rákóczi II, în 1660.

Reconstrucția clădirii în timpul lui Gheorghe Rákóczi I

Potrivit surselor din Gilău, anterioare anului 1638, se poate spune că aceasta era o cetate dotată inclusiv cu clădiri reprezentative: zidurile erau apărate de patru turnuri de colț și exista un turn deasupra porții. Majoritatea clădirilor erau în curtea interioară pentru a proteja mai bine zidurile, iar turnurile nu aveau ferestre deoarece funcționa ca depozit arme. Înainte de modificările din timpul lui Rákóczi, proprietarii foloseau încă camerele de la etajul superior al aripii estice, aflate aproape de poarta principală (dormitor, cameră de zi, capelă, „casa de aur”).

În timpul domniei lui Rákóczi, reședința a fost transformată radical, iar mai târziu, în timpul războaielor curuților (1704, 1707) s-a deteriorat, ia multe schimbări se datorează și intervențiilor din secolul al XIX-lea. Din ordinul principelui Gheorghe Rákóczi I, între 1638 și 1652, fortăreața renascentistă s-a transformat într-o reședință princiară impunătoare. Este cunoscut faptul că principele a comandat construcția, renovarea sau transformarea radicală a numeroase castele, fortărețe sau biserici mai vechi. Castelul Sárospatak (Ungaria), castelul Munkács (Mukachevo, Ucraina), castelul și palatul din Oradea, castelul și palatul din Făgăraș, biserica de pe strada Kogălniceanu din Cluj, biserica reformată din Turda Veche – toate poartă semnele construcțiilor sale. Conform dorinței lui Gheorghe Rákóczi I, clădirile medievale din curtea castelului au fost demolate, inclusiv vechiul și splendidul palat al episcopilor, din care doar peretele estic s-a păstrat, fiind legat la zidul estic al castelului pentru a forma o nouă aripă. Turnurile circulare de colț au fost păstrate, dar acoperișurile lor au fost reorganizate, eliminând camerele de tunuri. Noul palat a fost amenajat în aripa vestică cu două rânduri de săli și în turnurile de colț adiacente, iar de-a lungul zidului sudic și nordic s-au construit aripi cu etaj pentru a conecta aripa estică și cea vestică. Încăperile de la etaj au fost acoperite cu bolți, ale căror urme au fost descoperite în timpul restaurării. Pe zidurile vechiului castel s-au deschis ferestre mari. Lângă aripa estică și nordică s-a construit o loggie renascentistă și o scară de onoare. Fiecare membru al familiei princiare avea o cameră amenajată într-unul dintre turnuri. Camera principelui, din nord-vest, era accesibilă din mai multe direcții: dinspre camera soției sale, casa de audiențe și biserică (aflată în aripa vestică). Casa de audiențe a fost decorată cu plăci de faianță pictate manual din Iznik, Turcia, considerate un lux în acea perioadă. Funcția defensivă a turnurilor s-a schimbat, fiind dotate cu ferestre, armele fiind îndepărtate, iar încăperile de la parter au fost transformate în camere de locuit. La moartea lui Gheorghe Rákóczi I, în 1648, lucrările nu erau încă finalizate, construcția continuând până în 1654.

Istoria modernă a castelului Gilău

După moartea principelui Gheorghe Rákóczi II, în 1660, castelul a devenit proprietatea lui Miklós Zólyomi (al cărui tată, Dávid Zólyomi, deținuse deja domeniul între 1631 și 1633). În 1663, proprietarul a fost acuzat de intenție de uzurpare a tronului și i-au fost confiscate bunurile. După ce otomanii au cucerit cetatea Oradea (1660) și au transformat regiunea în vilayet (în Turcia și mai înainte în Imperiul Otoman – district administrativ major cu propriul guvernator), castelul Gilău a devenit practic un avanpost de apărare pentru frontiera vestică a Transilvaniei, fiind ipotecat în 1663 lui Dénes Bánffy, care a organizat eficient apărarea frontierelor vestice ale principatului. În ciuda interdicțiilor otomane, el a modernizat castelul, pe care l-a folosit și ca reședință, și a început construcția castelului său din Bonțida după același model. Dénes Bánffy a fost executat în 1674 în urma unei conspirații nobiliare, iar averea sa a fost confiscată. Fiul său, György Bánffy (1661-1708), viitorul prim-guvernator al Transilvaniei din perioada habsburgică, a recuperat domeniul și castelul, care a rămas mult timp reședința familiei, deoarece castelul din Bonțida era încă în construcție. Familia Bánffy a deținut continuu castelul până în anul 1851.

Castelul a fost distrus în timpul războaielor curuților (1703-1711), când a fost asediat de două ori, devenind nelocuibil. Este interesant că în ciuda acestui fapt, familia Bánffy a rămas la Gilău în secolul al XVIII-lea și a locuit în conace construite nu departe de castel, până în anii 1740, când a avut loc faimoasa transformare barocă a castelului din Bonțida.

Renovarea castelului Gilău a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când György Bánffy (guvernator al Transilvaniei între 1787-1822) a început reconstrucția părții din sud a aripii estice și a aripii sudice, după reînnoirea ipotecii. Conform datelor din arhive, celebrul maistru constructor din Cluj, József Leder, a condus lucrările începute în 1798 în stil baroc târziu. În această perioadă, intrarea principală a fost mutată mai la sud, s-a construit o scară barocă, iar camerele de la etaj au fost reamenajate.

La moartea lui György Bánffy în 1822, domeniile sale au fost împărțite între cei trei fii ai săi – György, Dénes și József – domeniul Gilău revenindu-i lui Dénes. În jurul anului 1838, Dénes Bánffy a început renovarea completă a castelului, aflat încă parțial în ruine, în conformitate cu tendințele arhitecturale europene contemporane, adoptând stilul Rundbogenstil, inspirat de Renaștere, care și astăzi definește aspectul castelului. A fost demolată o secțiune semnificativă a fațadei estice pentru a crea o loggie exterioară orientată spre grădina în stil englezesc, nou amenajată și aleea de acces, șanțul castelului a fost umplut, iar aripa nordică, irecuperabilă, s-a înlocuit cu un grajd mare cu hambar deasupra. Turnul sud-vestic a fost reconstruit pe un plan hexagonal, și spațiul său cu două etaje a fost transformat într-o nouă capelă.

La lucrări a participat și maistrul tâmplar din Viena, Carol Rauch, care ulterior s-a mutat la Cluj. Mecena Dénes Bánffy a trăit la Gilău până în 1850, iar soția sa a rămas încă un an în castel. În testamentul său, a lăsat proprietatea nepoatei sale, contesa Rozália Csáky, soția lui György Komáromy. Cu toate acestea, ea nu a locuit în castel, ci l-a închiriat diverselor oficii până în 1861. În acel an, castelul a suferit pagube severe într-un incendiu, care a distrus biblioteca bogată, capela și galeria de portrete. În această stare castelul a fost cumpărat în 1874 de comerciantul Bernát Rosenberger, care l-a renovat la mijlocul anilor 1880. Camerele de la parterul aripii vestice au fost transformate în depozite și au fost create intrări noi corespunzătoare.

După moartea lui Bernát Rosenberger în 1909, copiii săi au vândut proprietatea, care a revenit din nou familiei Bánffy în 1911, când György Bánffy a cumpărat castelul ca dar de nuntă pentru fiica sa, Katinka Bánffy, cu ocazia căsătoriei cu Tamás Barcsay.

Până la naționalizarea din 1948, proprietar a rămas contesa Kata Bánffy Barcsay, iar între 1972 și 2002 în clădire a funcționat școala pentru copii cu dizabilități. Conform legii restituției, proprietatea a revenit din nou familiei Barcsay, care a vândut-o actualului proprietar în 2014. Cercetarea și restaurarea monumentului s-au desfășurat între 2014 și 2024.

(Castelul Rákóczi-Bánffy din Gilău - gyalucastle.ro)

CONEXIUNI

Bienala Națională de Arhitectură - Ediția XVI, 2025
https://www.uar-bna.ro/2025/proiecte/231/

Castelul Rákóczi-Bánffy din Gilău
https://gyalucastle.ro/ro/

Restaurarea castelului din Gilău - județul Cluj

Restaurare și consolidare Palatul Băncii Comerțului - Sediul Primăriei Craiova