Carte de arhitectură: Recuperarea unui patrimoniu arhitectural. O casă bucureșteană din mahalaua Mântuleasa - str. Plantelor nr. 4

Cartea de față constituie monografia unei case din București clasată monument clasa B, aflată pe str. Plantelor nr. 4, în fosta Mahala Mântuleasa. Construită în perioada 1891-1897 de către căpitanul Dimitrie Pandele, care a participat la Războiul de Independență, imobilul este compus dintr-un teren cu deschidere către str. Plantelor și str. Pictor A. Romano și din locuința propriu-zisă și fostul grajd. În 2017, ansamblul se afla într-un stadiu avansat de degradare, în urma trecerii timpului și a naționalizării din 1950, când au fost repartizate mai multe familii de chiriași care nu au dispus de mijloacele necesare întreținerii ei.

Proiect editorial finalist la Secțiunea “16. Publicații de arhitectură” la Bienala Națională de Arhitectură - Ediția XVI, 2025

Autor Cristina Woinaroski
Colaboratori
- Volum editat cu sprijinul : Asociația pentru protejarea patrimoniului istoric și cultural APPIC
- Texte capitol 3.3 – 3.8 : Maria Dumbrăvicean, Ioana Olteanu, Dan Munteanu, Mirela Constantin, Ecaterina Orbulescu, Victor Săraru, Alexandru Siminic
- Postfață : dr. arh. Ruxandra Nemțeanu
- Redactor și traducere în limba engleză: Simona Drăgan
- Graphic design: arh. Octavian Carabela
- Fotografii: arh. Andrei Mărgulescu, Octavian Carabela, Mirela Constantin, Maria Dumbrăvicean, Ioana Olteanu, Cătălin Georgescu, Dan Munteanu, Ecaterina Orbulescu, Marcel Rusu, Alexandru Siminic, Vlad Voiculescu, Cristina Woinaroski
- Producție: Master Print Super Offset

Comentariul autorului

Cartea de față constituie monografia unei case din București clasată monument clasa B, aflată pe str. Plantelor nr. 4, în fosta Mahala Mântuleasa. Construită în perioada 1891-1897 de către căpitanul Dimitrie Pandele, care a participat la Războiul de Independență, imobilul este compus dintr-un teren cu deschidere către str. Plantelor și str. Pictor A. Romano și din locuința propriu-zisă și fostul grajd. În 2017, ansamblul se afla într-un stadiu avansat de degradare, în urma trecerii timpului și a naționalizării din 1950, când au fost repartizate mai multe familii de chiriași care nu au dispus de mijloacele necesare întreținerii ei.

Ca urmare a unui îndelungat proces de consolidare și restaurare din perioada 2017-2024, ansamblul reprezintă în prezent un caz benefic de recuperare a unui patrimoniu mai puțin cunoscut și încă subestimat din istoria arhitecturală și artistică a Bucureștiului.

Ideea publicării unui volum cu această intervenție mi-a venit pe parcursul șantierului, când au început să se concretizeze spațiile originare, să iasă la lumină decorațiile artistice în forma și culorile autentice, conturând o locuință tipic burgheză din Bucureștiul sfârșitului de secol XIX, din care mai există puține exemple. Prin planimetria, plastica arhitecturală și bogăția componentelor artistice originale care au ieșit la iveală de sub straturile de vopsitorii comuniste, în urma cercetărilor și a șantierului de restaurare, prin atmosfera autentică și istoricitatea ce se degaja încă din șantier, astăzi ne aflăm în fața unui obiect arhitectural complet. Un întreg care, pe lângă o arhitectură tipologică a momentului, grupează un evantai desăvârșit al artelor decorative specifice epocii, foarte rar păstrat în totalitate, cum se întâmplă în cazul de față: picturile în ulei semnate de autor și stucaturile tuturor plafoanelor, pictura în ulei în imitație de tapet sau esențe prețioase de lemn ale pereților, pictura ușilor interioare, arta vitraliilor, a bronzurilor, arta sobelor, arta feroneriei evidențiată de marchiza de intrare și de grilajele decorative ale gardurilor de incintă.

Scopul acestei lucrării este, pe de o parte, de a scoate în evidență un model de locuire reprezentativ și cadrul mai puțin cunoscut al unui mod de viață specific epocii sfârșitului de secol XIX din București - locuința burgheziei mijlocii, mai modestă decât casele de pe Calea Victoriei, dar realizată în moda și gustul epocii. Stilul eclectic al exterioarelor și interioarelor poate să nu atragă pe toată lumea, dar toate operațiunile de intervenție au condus la recuperarea unui obiect arhitectural autentic ce dezvăluie atât identitatea socială și culturală a proprietarului, cât și apropierea de ceea ce se realiza în Occident în acea perioadă în domeniul locuințelor, în privința plasticii arhitecturale a exterioarelor și a decorației interioarelor.

Pe de altă parte, având în vedere situația precară a patrimoniului din România, am urmărit aducerea la cunoștința atât a proprietarilor de case vechi, cât și a edililor, specialiștilor: arhitecți, constructori, restauratori de componente artistice, istorici de artă, a modalităților de intervenție asupra unei clădiri istorice de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a procesului de restaurare pe componentele arhitecturale și artistice ale unui monument. Prin repertorierea elementelor valoroase și explicarea tehnicilor de consolidare și restaurare, am dorit realizarea unui îndrumar succint de bune practici de intervenție pe monumente, foarte necesar astăzi, având ca studiu de caz casa din str. Plantelor nr. 4.

Pe parcursul cercetării au fost descoperite în Arhivele Naționale ale României planurile originale din autorizațiile de construire, care au ajutat la înțelegerea modului de locuire din perioadă și au stat la baza actualei restaurări. De asemenea, din căutările realizate până la această dată, am aflat că artistul decorator F. Eichele ce se semnează pe plafonul fostului dormitor este menționat în tabelul din registrul elevilor Școlii Regale de Arte Aplicate din München. Astfel, la nr. crt. 957 apare numele de Eichele Franz, născut în orașul Mindelheim în 1864, care a urmat cursurile secției de pictură decorativă din cadrul acestei școli. În mod surprinzător, doi ani mai târziu de la decorarea casei lui D. Pandele, l-am găsit în 1893 la Ierusalim, decorând salonul de recepție al pensiunii austriece pentru pelerinii creștini din Austria care vizitau Orașul Sfânt, cunoscută sub numele das österreichische Hospiz zur Heiligen Familie in Jerusalem.

Cartea este structurată în trei mari capitole

Capitolul 1 cuprinde date despre căpitanul D. Pandele, atât cât au putut fi găsite din surse verificabile, respectiv foaia militară din Arhivele Militare Istorice Pitești și autorizațiile de construire din 1891 și 1897 din Arhivele Naționale, despre istoria locului – fosta Mahala Mântuleasa, și o analiză a plasticii arhitecturale a locuinței, grajdului și grădinii, cu accent mai ales pe similitudinea plasticii fațadelor cu cele ale arhitecturii rezidențiale de la sfârșitul secolului al XIX-lea din Germania.

Capitolul 2 reprezintă atât o introducere în artele decorative de la sfârșitul secolului al XIX-lea cu influențele occidentale de atunci și încadrarea în contextul european, cât și un studiu al modului de locuire prin analiza planurilor clădirii și a plasticii interioarele din fiecare cameră în parte. Sunt repertoriate și analizate toate componentele artistice din fosta locuință: pictura murală decorativă și de autor, stucomarmura, stucatura exterioară și interioară, pictura ușilor, vitraliile, sobele, feroneria exterioară și interioară.

Capitolul 3 constituie un îndrumar succint de consolidare și restaurare, explicând intervențiile structurale, arhitecturale, de instalații și peisaj care au fost necesare, precum și metodologiile de restaurare a fiecărei componente artistice în parte, scrise de specialiștii restauratori care au realizat restaurările respective.

CONEXIUNI

Bienala Națională de Arhitectură - Ediția XVI, 2025 - secțiunea “16. Publicații de Arhitectură”
https://www.uar-bna.ro/2025/proiecte/79/

Bienala Națională de Arhitectură - Ediția XVI, 2025 - secțiunea “7. Restaurarea monumentelor de arhitectură”
https://www.uar-bna.ro/2025/proiecte/80/

Ruxandra Nemțeanu - Birou Individual de Arhitectură
https://www.rnba.info

Previous
Previous

CARTE: “Mogoșoaia. Palatul și muzeul de artă brâncovenească” de Radu Popa (Editura ACS)

Next
Next

POLARH Design: Palatul Nifon de pe Calea Victoriei - proiectat de arhitectul Paul Gottereau - aproape de finalizarea lucrărilor de restaurare