ABRAL Art Product: restaurare Biserica Rusă “Sfântul Nicolae” Ghica din București - Etapa 1
Aflată chiar în centrul Capitalei, în vecinătatea Universității București (pe Strada Ion Ghica Nr. 3), Biserica “Sfântul Nicolae - Biserica Rusă”, reprezintă un adevărat monument de arhitectură și artă, printre ultimele creații ale arhitecturii religioase rusești ale veacului al XX-lea. Aceasta a fost construită între anii 1905 -1909 din inițiativa ambasadorului rus Ghiers pentru personalul ambasadei ruse și credincioșii ruși din Capitală, fiind închinată Sfântului Nicolae după numele Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei.
Biserica “Sfântul Nicolae - Biserica Rusă” Ghica după restaurare. Foto: C. Crisbășan
Curtea imperială i-a pus la dispoziție ambasadorului său suma necesară, 600.000 ruble de aur, ordonând să nu se facă economii de materiale si bani. Târnosită - adica sfințită - la 25 noiembrie 1909, biserica Sf. Nicolae a rămas sub jurisdicția patriarhiei ruse până în 1934, când Nicolae Titulescu, la acea dată șef al diplomației române, obține ca ea să fie cedată spre administrare Universității din București. La 5 mai 1947 lăcașul revine sub jurisdicția Moscovei până în 1957 când intră din nou în proprietatea B.O.R., având statut de biserică de enorie.
Istoric Biserica Rusă "Sfântul Nicolae" - Ghica
În 1947, in timpul preotului paroh Pavel Statov, reprezentant al Patriarhiei Moscovei, s-au făcut reparații, iar pictura a fost renovată în 1948 de pictorul Anatolie Cudinov, iar la reparațiile din 1967 de pictorii Eugen Profeta, Victor Zenlicica și Victor Costiurin. După cutremurul din 1977, turla mare a fost fisurată, făcându-se consolidări ale întregului edificiu și recondiționarea picturii. Lucrările au început în anul 2000, fiind un timp sistate din lipsă de fonduri.
Biserica are un plan de formă pătrată, intrarea făcându-se pe colțul nord-vestic, spre stradă, astfel încât altarul, semicircular, să fie orientat la răsărit.
Dimensiunile generale sunt de 19,60 x 18,40 m cu ziduri masive; înălțimea turlei este de 19 m. Naosul se înscrie într-o formă de cruce cu brațe egale, completat de compartimente destinate măririi spațiului sau amenajărilor necesare cultului, totul fiind exprimat în volumele fațadei. Este acoperit de o boltă centrală înălțată, care prezintă în cele patru unghiuri, pandantivi sprijiniți pe console. Un tambur cilindric, cu diametrul astfel micșorat, susține cupola bulbiformă a turlei.
Pe colțurile naosului, 4 turnuri mai mici înconjoară turla centrală. Intrarea este marcata printr-un corp decrosat puternic, incoronat de un alt turn terminat sub forma de bulb. Un al saptelea turn, de aceeasi factura, cu un tambur mai amplu se ridica peste altar. Lumina patrunde in naos pe patru laturi, prin cate doua ferestre alungite.
Fațadele inspirate din exemple rusești și georgiene, realizate cu cărămidă aparentă de culoare roz gălbui, sunt ornamentate bogat, având frize ceramice, mozaicuri sub arce și decorații sculptate în piatră. Turlele au fost aurite inițial, în zilele noastre fiind acoperite cu tablă de aramă, apoi vopsită.
Pictura interioară în ulei, în suprafață de 1.500 mp, executată de pictorul Vasiliev este în stilul picturilor vechi bizantine sau a picturii athonite (cultivate de monahii de la Muntele Athos), punând în valoare frumusețea monumentului. Tâmpla realizată la Moscova, sculptată în lemn și poleită cu aur, este pictată de pictorul Vasnețov, după modelul celei din catedrala Sf. Arhangheli a Kremlinului.
Biserica “Sfântul Nicolae - Biserica Rusă” Ghica - imagine din interior.
În anul 1992, Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a atribuit studenților Biserica Sfântul Nicolae (fosta Biserică Rusă), care redevine astfel, după 45 de ani, Paraclis al Universitații București. Astfel, cu grija și dragoste părintească, s-a venit în întâmpinarea studenților care își manifestaseră puternica dorință de a avea o biserică destinată lucrării misionare în mediul studențesc.
Biserica „Sfântul Nicolae” – Ghica este un lăcaș de cult unic în România:
- Singurul monument istoric din România care mai păstrează elemente ale stilului rusesc autentic de la început de secol XX.
- Ultima ctitorie a țarilor din Dinastia Romanov.
- Catapeteasmă unică, sculptată în lemn și poleită cu aur, copie a celei din Catedrala “Sfântul Arhanghel Mihail”, de la Kremlin, realizată de pictorul Viktor Mihailovici Vasnețov (1848-1926) - autorul celebrei fațade a Galeriei de artă Tretiakov din Moscova.
- Primul locaș de cult din România căruia îi este dăruită o părticică din moaștele Sf. Siluan Athonitul, în anul 1992.
- Primul paraclis universitar, din România, după 1990.
- Prima biserică din România care deține o copie a icoanei Maicii Domnului Pantanassa - dăruită, în 2002, de starețul Efrem Vatopedinul.
Biserica “Sfântul Nicolae - Biserica Rusă” Ghica după restaurare - amplasament. Imagine Google Street View.
Consolidare, restaurare, reabilitare biserică, amenajare incintă și refacere împrejmuire: - Etapa I – consolidare turle, restaurare fațade și înlocuire învelitoare Biserica Rusă “Sfântul Nicolae”
Principalele lucrări autorizate - specialitatea arhitectură
Intervențiile au constat în următoarele:
- Refacerea invelitorilor: lucrări de desfacere a învelitorii existente, inclusiv accesorii (pazii, ornamente, etc.), precum și evacuarea materialelor rezultate,
- Demontarea elementelor Șarpantei degradate (astereală, șarpantă)
- Montare șarpantă lemn
- Montare astereală
- Montare OSB – fustă turlă principală
- Pentru montarea învelitorii noi pe stratul suport reabilitat – realizarea unei stratificații corecte cu covor de ventilație
- Montare învelitoare turle – solzi rombici
- Montare învelitoare fălțuită la dublu – Tecu Gold
- Montare învelitoare nave laterale – tabla titan-zinc gri albăstrui
- Montare învelitoare solzi semirotunzi amprentați
- Montare oramente vârfuri cupole mici și vârf cupolă mare
- Montare pazie dantelată (trafor curb)
- Montare terminație pazie dantelată – Tecu Gold
- Montare ornament tip ”Floare” aplicat pe pazie
- Montare jgheab tip îngropat – cupru natural
- Reabilitare elemente burlane existente și prevedere sistem de degivrare
Restaurarea fațadelor
Operațiile necesare pentru restaurarea fațadelor au constat în următoarele categorii de intervenții:
- curățarea, înlocuirea sau refacerea anumitor elemente lipsă
- repararea sau refacerea unor intervenții defectuoase și în final consolidarea și protejarea tuturor elementelor
Toate acestea sunt detaliate pe larg în punctul de vedere al proiectantului – specialitatea componente artistice.
Instalația de protecție contra loviturilor de trăsnet este compusă din paratraznet electronic, adaptor paratraznet, catarg din oțel galvanizat, set coliere distanțare, conductor aluminiu 10 mm, colier stranger cu șurub, ataș PVC pentru platbandă)
Concluzie finală
Prin modul în care au fost executate, lucrările asigură nivelul de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile, așa cum au fost stabilite prin proiectul tehnic şi detaliile de execuţie. Se constată îndeplinirea obligațiilor potrivit prevederilor din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, precum și respectarea pe parcursul execuției lucrărilor a prevederilor Autorizațiilor de construire, a proiectului tehnic, a detaliilor de execuție și a reglementărilor tehnice în vigoare. Nu s-au semnalat abateri grave, săvârşite pe parcursul execuţiei lucrărilor, de la documentaţia de execuţie şi/sau faţă de Autorizaţia de construire.
În urma examinării nemijlocite au rezultat:
- respectarea prevederilor din autorizația de construire, precum și avizele/acordurile și condițiile de execuție impuse de autoritățile competente;
- executarea lucrărilor în conformitate cu prevederile documentației de proiectare și documentației de execuție și ale reglementărilor specifice, cu respectarea cerințelor fundamentale, conform legii;
- terminarea tuturor lucrărilor prevăzute în documentația de proiectare și în documentația de execuție.
Stadiul fizic de execuție a lucrărilor la corpul de construcție ce a făcut obiectul proiectului este unul finalizat, acesta putând fi dat în folosință.
Se va realiza un program de urmărire în timp a construcției, în special realizarea de măsurători pentru urmărirea în timp a tasărilor construcției și de urmărire a eventualelor pierderi de apă din canalizările adiacente construcției.
Conform normelor în vigoare P 130 – 1999 “Normativ privind comportarea în timp a construcțiilor”, MP 031 – 2003, “Metodologie privind programul de urmărire în timp a comportării construcțiilor din punct de vedere al cerințelor funcționale” și a “Ordinului nr. 847 din 2 iunie 2014 pentru aprobarea Procedurii privind activitățile de control efectuate pentru aplicarea prevederilor legale privind urmărirea curentă și specială a comportării în exploatare a construcțiilor - indicativ PCU 004” beneficiarul este obligat să întocmească cartea construcției pe care să o completeze ulterior cu rapoartele de urmărire în timp.
Urmărirea curentă și specială se va face de către personal atestat conform cerințelor legale. Suplimentar pentru construcțiile monument istoric personalul trebuie să fie atestat și de către Ministerul Culturii.
Calitatea lucrărilor de antrepriză executate de VALCON ROOFS și DUCT este apreciată ca fiind de calitate bună, în conformitate cu proiectul, cu situația din teren și cu normele privind intervențiile asupra construcțiilor înscrise în Lista Monumentelor Istorice.
Investiția a presupus executarea lucrărilor conform proiect nr. 12/2013, realizat de ABRAL Art Product, și conform întregii documentații tehnico-economice autorizate.
Lucrările sus menționate au fost începute în 2014 în baza legislației în vigoare, respectiv a Autorizației de Construire nr. 280/1228376 din 06.05.2014, emisă de PMB, respectiv nr. 204/1400957 din 26.04.2016, nr. 39/1592064 din 19.02.2018, nr. 67/188326 din 09.03.2023 cu termen de valabilitate de 24 luni de la data emiterii, a Certificatului de Urbanism nr. 1689/1188418 din 27.11.2013, precum și a documentației tehnice vizate spre neschimbare, proiect nr.12/2013, întocmită de S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L. București (șef proiect complex arh. A.I. BOTEZ, șef proiect arh. Andrei ATANASIU), însoțită de toate avizele și acordurile obținute.
Pentru aceste lucrări s-a obținut avizul nr. 138/M/17.07.2013 și avizul nr. 129/CA/26.07.2013 al Ministerului Culturii pentru P.T. (D.T.A.C.) +D.E., respectiv componente artistice.
Proiectul
Consolidare, restaurare, reabilitare biserică, amenajare incintă și refacere împrejmuire:
- Etapa I – consolidare turle, restaurare fațade și înlocuire învelitoare Biserica Rusă “Sfântul Nicolae”
Beneficiar: Parohia Bisericii Ruse “Sfântul Nicolae”
Amplasament: Str. Ion Ghica nr. 9, sector 3, București
Echipa proiectului
- Proiectant general: ABRAL Art Product (membru UNRMI)
- Şef proiect complex arh. Aurel Ioan BOTEZ - Expert atestat M.C. nr. 0020E
- Șef proiect / Proiectant arhitectură: arh. Andrei ATANASIU - Expert atestat M.C. nr 185 E
Lucrările de execuție:
- VALCON ROOFS (pentru partea de învelitori)
- DUCT (pentru partea de componente artistice)
Indici care caracterizează investiția proiectată [C1] Biserica “Sf. Nicolae Rusă” - clădire de culte
- Cod LMI 2015: B-II-m-A-18814
- Număr cadastral: 213055 – C1
- Destinație construcție: Construcții administrative și social culturale
- Categoria de importanță: B - Construcții de importanță deosebită, conform H.G. 766/1997
- Clasa de importanță: II - conf. Cod de proiectare Seismică P100/1-2006
- Grad de rezistență la foc: II
- Risc de incendiu: Mic - conf. Normativ de securitate la incendiu a construcțiilor P118/99
- Funcțiune: clădire de culte
- Dimensiunile generale (gabarit): 20,80 m x 18,20 m
- Suprafață construită: 362,00 mp
- Regim de înălțime: Sp+P
Biserica “Sfântul Nicolae - Biserica Rusă” Ghica după restaurare. Foto: C. Crisbășan
Foto: Cristian Crisbășan - 2025
CONEXIUNI
VALCON Roofs
https://valconroofs.ro
DUCT
https://www.duct.ro/.../restaurar.../biserica-rusa-_329.html
Biserica “Sfântul Nicolae” - Ghica, Paraclis Universitar
https://www.paraclisuluniversitar.ro/Restaurare-s1-ro.htm
Creștin Ortodox
https://www.crestinortodox.ro/.../biserica-rusa-67880.html
Bucharest Russian Church - Wikipedia (engleză)
https://en.wikipedia.org/wiki/Bucharest_Russian_Church