Proiectul de consolidare a ruinei Palatului “Micul Trianon” de la Florești
Domeniul Cantacuzino Florești a câștigat finanțarea nerambursabilă oferită de Institutul Național al Patrimoniului (INP),
prin programul Timbrul Monumentelor Istorice – Sesiunea I/2025, Subprogramul 15 – Punere în valoare, pentru proiectul „Revitalizare culturală a Domeniului Cantacuzino Florești”. Inițiativa vizează punerea în valoare a ansamblului istoric Curtea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino – Nababul, un sit de importanță națională care include Palatul „Micul Trianon”, Turnul de Apă, parcul istoric și cel de vânătoare, precum și pavilioanele vechi ale moșiei. Joi 20 noiembrie 2025 a avut loc prezentarea proiectului de consolidare a ruinei Palatului "Micul Trianon" Etapa I - Consolidarea și Restaurarea Fațadelor, Valorificarea Spațiului Deschis de la Parter și Realizarea unei Pasarele Panoramice la nivelul fostului Etaj 1. Evenimentul s-a desfășurat la sediul Ordinului Arhitecților din România - filiala București.
Render: GRAPHEIN
Proiectul „Consolidarea, Conservarea și Restaurarea Fațadelor Exterioare ale Palatului Cantacuzino de la Florești „Micul Trianon” și Amenajarea demisolului acestuia ca sală de expoziții / conferințe / workshop-uri”
Organizatorii evenimentului au fost:
Organizator: Domeniul Cantacuzino Florești
Gazdă: Ordinul Arhitecților din România – Filiala București
Cu Sprijinul: Institutului Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istoric
Palatul „Micul Trianon”, una dintre cele mai spectaculoase creații ale arhitectului Ion D. Berindei pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino – „Nababul”, intră într-o nouă etapă de revitalizare. Domeniul Cantacuzino Florești organizează prima prezentare publică a proiectului de consolidare și restaurare, un eveniment dedicat arhitecților, restauratorilor și profesioniștilor din domeniul patrimoniului.
Programul prezentării a cuprins:
1. Introducere istorică:
- Irina Bossy Ghica, proprietar Domeniul Cantacuzino Florești, stră-strănepoată a ctitorului Gheorghe Grigore Cantacuzino
- Arh. Emil Ivănescu, Președinte OAR București (gazda evenimentului)
2. Prezentarea proiectului de consolidare și restaurare:
- Arh. Andrei Atanasiu, arhitect expert restaurări monumente istorice, șef de proiect - (Vice-președinte al UNRMI / Biroul de arhitectură ABRAL ART PRODUCT - membru UNRMI)
- Arh. Matei Bogoescu, 4B Arhitectură, concept și coordonator masterplan Domeniu
- Arh. Mara Vergu-Bogoescu, 4B Arhitectură, coordonator proiect arhitectură
- Ing. Horia Mihnea, inginer proiectant structură
Context
Proiectul „Consolidarea, Conservarea și Restaurarea Fațadelor Exterioare ale Palatului Cantacuzino de la Florești „Micul Trianon” și Amenajarea demisolului acestuia ca sală de expoziții / conferințe / workshop-uri” este finanțat de Institutul Național al Patrimoniului (INP) prin Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea V/2024, subprogramul Restaurare.
Valoarea totală a investiției este de 11 milioane lei, din care 9,99 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă, iar contribuția proprie a beneficiarului este de 1,002 milioane lei. Perioada de implementare: 2024–2027 iar perioada de implementare: 2024–2027.
Prima etapă a lucrărilor vizează:
- consolidarea structurală și restaurarea fațadelor din calcar alb
- amenajarea parterului ca spațiu deschis pentru expoziții și evenimente
- realizarea unei pasarele panoramice la nivelul fostului etaj I – un element contemporan ce va permite vizitatorilor să admire interiorul și perspectiva asupra domeniului.
Domeniul Cantacuzino Florești a câștigat finanțarea nerambursabilă oferită de Institutul Național al Patrimoniului (INP),
prin programul Timbrul Monumentelor Istorice – Sesiunea I/2025, Subprogramul 15 – Punere în valoare, pentru proiectul „Revitalizare culturală a Domeniului Cantacuzino Florești”.
Inițiativa vizează punerea în valoare a ansamblului istoric Curtea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino – Nababul
(PH-II-a-A-16490), un sit de importanță națională care include Palatul „Micul Trianon”, Turnul de Apă,
parcul istoric și cel de vânătoare, precum și pavilioanele vechi ale moșiei.
Finanțarea, valabilă între 01.09.2025 și 31.08.2026, marchează o etapă cheie în procesul amplu de activare culturală și interpretare contemporană a patrimoniului Domeniului Cantacuzino — un ansamblu unic în România, cu un potențial semnificativ ca bază pentru dezvoltarea unui ecosistem cultural și turistic regional. Demersul continuă eforturile începute în urmă cu peste un deceniu prin evenimente cu impact național și programe dedicate comunității locale și intră acum într-o fază privilegiată, odată cu şantierele deschise la cele mai reprezentative componente ale domeniului: consolidarea Palatului „Micul Trianon” și restaurarea Turnului de Apă.
Un prim moment major: prezentarea primei etape de consolidare a ruinei Palatului „Micul Trianon”
Primul demers public desfășurat în cadrul acestui nou proiect a fost evenimentul de prezentare a primei etape de consolidare a ruinei Palatului „Micul Trianon”, organizat la Expo Hub OAR București, în 20 noiembrie 2025, în colaborare cu OAR București — eveniment documentat în articolul publicat pe site-ul Domeniului Cantacuzino .
Evenimentul a reunit arhitecți, specialiști în restaurare, reprezentanți ai instituțiilor culturale și membri ai comunității profesionale, marcând oficial, deodată cu începerea lucrărilor șantierului, prezentarea către public și către profesioniști a viziunii lucrărilor de restaurare.
Direcțiile principale ale proiectului „Revitalizare culturală a Domeniului Cantacuzino Florești”
Proiectul finanțat de Institutul Național al Patrimoniului prin Timbrul Monumentelor Istorice urmărește îmbunătățirea bazei informative, creșterea accesibilității, dezvoltarea instrumentelor de interpretare a patrimoniului și atragerea publicului către Domeniul Cantacuzino, prin patru direcții strategice:
1. Realizarea infrastructurii necesare informării și orientării pe domeniu
Vor fi elaborate și puse la dispoziția publicului:
materiale scrise și vizuale pentru tururi ghidate (texte narative, imagini, hărți)
panouri informative rezistente la intemperii pentru principalele obiective istorice
trasee tematice, hărți generale, stâlpi de orientare și sistem unitar de signalistică
ghidaje adaptate pe categorii de public (copii, turiști, specialiști)
Aceste instrumente transformă vizitarea domeniului într-o experiență coerentă, educativă și accesibilă.
2. Dezvoltarea componentelor digitale: tur virtual și model 3D
Proiectul include:
completarea modelului 3D al întregului domeniu (clădiri existente + reconstituiri virtuale ale lucrărilor vizate)
un tur virtual interactiv accesibil online
integrarea resurselor digitale pe site-ul oficial al Domeniului
utilizarea acestora în programe educative și de formare pentru studenți și specialiști
Această componentă digitală crește accesibilitatea patrimoniului și reprezintă o formă inovatoare de valorificare a monumentelor istorice.
3. Activități educaționale și implicarea comunității locale
Proiectul oferă continuitate și extindere programelor educaționale pentru copii și tineri:
ateliere de grafică
ateliere de pictură în aer liber
ateliere de fotografie documentară
ateliere creative interdisciplinare
tururi tematice de tip „Școala altfel”
panouri expoziționale cu lucrările copiilor
Aceste activități consolidează legătura tinerilor cu patrimoniul local și transformă Domeniul Cantacuzino într-un spațiu educativ permanent.
4. Conferințe, evenimente și mediatizare către diferite grupuri țintă
Proiectul include activități de informare și diseminare:
prezentarea proiectului de consolidare a Palatului „Micul Trianon”
participarea la evenimente culturale și educaționale
mediatizare pentru specialiști, studenți, public larg și comunitatea locală
publicarea unui film de prezentare al proiectului și a materialelor pentru tururi ghidate
Importanța proiectului pentru Domeniul Cantacuzino și pentru publicul larg
Proiectul contribuie direct la:
creșterea vizibilității naționale și internaționale a Domeniului Cantacuzino
interpretarea profesionistă și accesibilă a patrimoniului
stimularea turismului cultural și educațional în județul Prahova
consolidarea identității locale și a memoriei colective
atragerea unui public divers: localnici, turiști, studenți, cercetători, familii
Prin îmbinarea restaurării cu educația și tehnologia digitală, proiectul devine un model de bună practicăpentru punerea în valoare a monumentelor istorice, în lumea actuală.
Parteneriatele proiectului
Proiectul este implementat în colaborare cu:
Fundația Cantacuzino Florești – coordonator componente educaționale și culturale
Asociația Prietenii Domeniului Cantacuzino – activități pentru copii și tineri
Asociația BVM – Barză, Viezure, Mânz – cercetare antropologică și sociologică
Club Sportiv Asociația Domeniul Cantacuzino – mediatizare în cadrul evenimentelor sportive
Date de identificare ale proiectului
Titlul proiectului: Revitalizare culturală a Domeniului Cantacuzino Florești
Finanțator: Institutul Național al Patrimoniului (INP)
Program: Timbrul Monumentelor Istorice – Sesiunea I/2025
Subprogram 15: Punere în valoare
Beneficiar: S.C. Domeniul Florești S.R.L.
Parteneri: Fundația Cantacuzino Florești, Asociația Prietenii Domeniului Cantacuzino, Asociația BVM, CSADC
Monument vizat: Curtea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino – Nababul (PH-II-a-A-16490)
Durata: 01.09.2025 – 31.08.2026
Locul de implementare: Domeniul Cantacuzino, Str. Principală nr. 342, Florești, Prahova
Despre Domeniul Cantacuzino Florești
Ansamblu aristocratic de importanță națională, Domeniul Cantacuzino Florești acoperă aproximativ 150 ha și include Palatul „Micul Trianon”, Turnul de Apă, parcul istoric, parcul de vânătoare și vechile pavilioane ale moșiei. Din 2010, domeniul este într-un amplu proces de punere în valoare, activare culturală și redeschidere către public.
Date și echipa proiectului
Suprafață 2828sqm
Program Consolidare, Conservare și Restaurare a Fațadelor Exterioare ale Palatului Cantacuzino de la Florești “Micul Trianon”
Cod LMI PH-II-a-A-16490.01
Client Domeniul Floresti s.r.l.
Arhitectura arh. Andrei ATANASIU (expert atestat MC - vicepreședinte al UNRMI)),
Arh. Mara VERGU-BOGOESCU, Arh. Matei BOGOESCU
Colaboratori
Horia Mihnea (structură)
Eugen SABO (expertiză tehnică)
Viorel CHIRIAC (instalații)
Mihaela CRITICOS / Anca BRĂTULEANU (studiu istoric)
Marian DĂBULEANU (specialist restaurator MCC - membru UNRMI)
Renders / Foto Graphein S.A.
Contact
Email: contact@domeniulcantacuzino.ro
Website: www.domeniulcantacuzino.ro
Facebook: facebook.com/domeniulcantacuzino
Render: GRAPHEIN
CONEXIUNI
4B CONSULTANȚĂ ARHITECTURĂ
https://www.4b-arhitectura.ro/#/palatul-cantacuzino/
OAR - Filiala București Prezentarea proiectului de consolidare a ruinei Palatului Micul Trianon
https://www.youtube.com/live/c5XDnZAWpWs
Domeniul Cantacuzino - Prezentarea proiectului de consolidare a ruinei Palatului „Micul Trianon”
https://domeniulcantacuzino.ro/evenimente/prezentarea-proiectului-de-consolidare-a-ruinei-palatului-micul-trianon/
Domeniul Cantacuzino Florești obține finanțare de la Institutul Național al Patrimoniului pentru un nou proiect: „Revitalizare culturală a Domeniului Cantacuzino Florești”
https://domeniulcantacuzino.ro/comunicat-de-presa-revitalizare-culturala-a-domeniului-cantacuzino-floresti/